"Când te desparţi din vina ta, încerci o vreme să te lupţi cu ireversibilul, îţi dai seama că n-are sens, te lamentezi de formă şi renunţi. Când te desparţi din vina celuilalt, ai nevoie de o perioadă de timp ca să înţelegi ce s-a întâmplat. Iei povestea de la capăt, pas cu pas şi te chinui să pricepi ce n-a fost bine şi unde ar fi trebuit ca lucrurile să apuce pe alt drum.
La fel se întâmplă şi atunci când te desparţi de ţara ta. Dezamăgit, înşelat, mânios, îndurerat. Nu ţi-e uşor s-o laşi. Ţara şi mama nu ţi le alegi. Te aşezi pe celălalt mal al lumii şi cauţi răspunsul: ce s-a întâmplat cu ţara mea de-am fost nevoit s-o părăsesc.
României i-a dispărut rostul. E o ţară fără rost, în orice sens vreţi voi. O ţară cu oameni fără rost, cu oraşe fără rost, cu drumuri fără rost, cu bani, muzică, maşini şi ţoale fără rost, cu relaţii şi discuţii fără rost, cu minciuni şi înşelătorii care nu duc nicăieri.
Există trei mari surse de rost pe lumea asta mare: familia, pământul şi credinţa[...]"
(Bradut, Florescu, Rostul; http://bradut-florescu.blogspot.co.at/2010/03/rostul.html).
Am citit si am recitit versurile acestea de mai multe ori...si de fiecare data m-au incercat aceleasi sentimente:revolta, neputinta, dragoste, dor...Revolta pentru ca imi pare ca nu pot schimba nimic, neputinta pentru ca sunt tanar si sunt de cele mai multe ori ignorat, dragoste pentru familie si tara, dor de familie si tara, de pamantul pe care am facut primii mei pasi in viata...Revolta fata de cei plecati din tara care atunci cand se intorc spun doar ca le e foarte bine si ca nu s-ar mai intoarce in tara.
De ce alegem mereu calea mai usoara?De ce la noi in tara suntem mandri, iar la ei in tara plecam capul si renuntam la demnitate?De ce ne parasim tara?De ce ne mintim?
Inca din liceu, si eu visam sa plec din tara si imi spuneam ca la mine in tara nu am niciun viitor...Invatam si visam la zilele in care imi voi atinge telul...Azi, dupa aproape 20 de ani de studiu, dupa eforturi nenumarate, sacrificii, am ajuns intr-o tara straina...Si nu e asa cum ma asteptam sa fie. Da, universitatea e mai dotata, bibliotecile tin pasul cu cele mai noi publicatii, salile de lectura sunt pline ochi cu studenti, iar dupa cartile bune trebuie sa astepti saptamani bune pe un waiting list. Pe strada insa, si aici oamenii arunca mizerii pe jos, si aici scuipa pe jos, si aici oamenii alearga grabiti si ingandurati, aici rareori un barbat acorda prioritate unei femei, rareori primesti un zambet. Duminicile sunt pustii, nu vezi tipenie de om pe strada, ferestrele sunt mai mult inchise, iar oamenii par individualisti...
Poate e doar o impresie de-a mea, poate nu ma pot adapta eu, poate e o problema de acomodare, dar simt in fiecare secunda ca asta nu e tara mea! In tara mea, cea careia i-a disparut rostul, primesc zambete, calc pe pamantul meu, infrunt greutatile altfel, imi port grijile cu mine, deschid ferestre, si le inchid pe altele, dar e tara mea....Acea tara pe care nu eu mi-am ales-o, am primit-o odata cu viata. Mama nu mi-as schimba-o niciodata, va ramane mereu omul care pentru mine inseamna viata, dragoste si speranta. De ce mi-as schimba tara? De ce vroiam pana nu demult sa-mi schimb tara?Pentru ca nu stiam cum e sa calci pe pamant strain saptamani la rand si sa simti ca iti aluneca pamantul de sub picioare...
Cand am plecat din tara ma simteam si eu inselata, manioasa, razvratita pe un sistem de stat care isi bate joc de tineri. Sunt si acum revoltata, si ma simt mai mult parasita decat sprijinita de acel sistem...Dar tara, pamantul meu nu poarta nicio vina...Mama e vinovata atunci cand copilul o ia pe cai gresite?Oare exista vreo mama care doreste raul copilului sau? Ma indoiesc...
Mi-e dor de tara mea si ma bucur in acelasi timp ca mi-am dat seama ca alta tara nu e pentru mine. Imi iubesc familia, imi iubesc tara, imi iubesc pamantul...,pentru mine mereu vor avea un rost. Oricat de sadic ar suna, vreau sa-mi traiesc dezamagirea, revolta, fericirea, esecurile, realizarile, la mine in tara!Si cu toate ca traim intr-o continua incertitudine, stiu ca familia, credinta si tara nu le voi parasi nicicand!
