Smile...

Melodia  perfectă pentru un început de săptămână...:)

http://www.youtube.com/watch?v=A9wA-bOBHuA&ob=av2n

"Smile though your heart is aching
Smile even though it's breaking
When there are clouds in the sky, you'll get by
If you smile through your fear and sorrow
Smile and maybe tomorrow
You'll see the sun come shining through for you ."


:)

Ziua de Luni....

   De dimineață m-a "izbit" ziua de Luni și parcă nu-mi mai venea să mă dau jos din pat...Luni mereu am nevoie de porție triplă de cafea și tot adormită sunt și....bine zice Garfield:"I hate Mondays !" Totuși de unde vine "ura" asta :)) pentru ziua de Luni? E totuși prima zi din săptămână...Teoretic ar putea reprezenta un nou început. Noi, ăștia care nu prea îl avem la suflet pe "Monday"-ul ăsta, ne-om fi temând de un start?! Cu gândul ăsta am pornit-o din loc spre bătrâna BCU...Cu un gând și un ditamai termos de cafea:).Nici frigul năprasnic nu prea m-a dezmeticit până când am zărit un copilaș care probabil tocmai era dus la "Grădi" de către bunica lui. Așteptând culoarea verde(unul dintre momentele de răgaz ale omului modern care sincer nu știu unde se tot grăbește), priveam copilașul care îmi zâmbea atât de senin și era atât de plin de viață, deși era dimineață și frig și era înconjurat de atâția oameni plictisiți....El părea fericit....poate pentru că el încă nu știe ce înseamnă ziua de Luni sau încă nu și-a creat această preconcepție...Ziua de Luni e precum toate celelalte. Are tot 24 de ore. Diferența o facem noi...De fapt, atitudinea noastră...Decât să dăm vina pe Luni, mai bine să dăm vina pe noi, mai exact pe lenea din noi:)). Să eliminăm lenea și proasta dispoziție specifică acestei zile și să zâmbim, să debordăm de energie și să începem ziua în forță!

   Eu nu mai vreau proastă dispoziție în general, dar în special nu în ziua de Luni. De azi: I don't hate Mondays! chiar dacă în continuare îmi place de Garfield:)

       Încercați și voi să nu îl blamați pe Luni...Dacă vă vine greu, căutați zâmbetul unui copil. Efectul pozitiv este garantat!:)

Gândiți-vă la tot ce e mai frumos în viața voastră și fiți senini! Chiar dacă afară e frig, căldura o putem găsi în noi și putem încălzi multe suflete.:)

Deci, ce părere aveți de Luni?;)

Cartea specială...

    La un moment dat, am fost întrebată de către un bărbat, care este bijuteria mea preferată. Pentru câteva minute mă întrebam și eu același lucru. Într-un final, am ajuns la concluzia că bijuteria mea preferată este cartea..., pentru că atunci când rostesc cuvântul "bijuterie" mă gândesc la ceva prețios, iar lucrurile prețioase pentru mine sunt cele care nu pot fi evaluate în bani...Cele care rămân prețioase pentru tot restul vieții, cele care lasă o amprentă asupra sufletului, a gândirii.

    Postarea de azi pornește de la una din "bijuteriile" mele, o carte cu o poveste specială, o carte scrisă în memoria copiilor care nu au avut șansa să se bucure de călătoria numită viață. Ei au intrat în labirint și au văzut doar întunericul, chiar dacă sperau să găsească o rază de lumină...

În călătoria mea prin Polonia, am ales să vizitez și fostul lagăr din Auschwitz-Birkenau, deși niciodată nu am înțeles de ce un asemenea loc a devenit un obiectiv turistic...Poate pentru ca faptele din trecut să nu se mai repete...E cutremurător tot ceea ce vezi acolo...Personal, îmi simțeam sufletul tremurând,priveam pământul și mă gândeam la milioanele de suflete care au fost nedreptățite, priveam  pozele ce surprindeau frica de moarte și dorința de viață...Și totuși pe chipurile triste, se putea zări un zâmbet ascuns păstrat pentru atunci când raza va apărea...

Pozele atâtor copii nedreptățiți, copii care ar fi putut avea o șansă....Atât de multe copilării distruse...

Printre toate aceste poze care ilustrau momente fericite din viața acelora  ce și-au încheiat călătoria prea devreme, am zărit  zâmbetul unei fetițe însoțită de bunicii ei...Zâmbetul ei mi s-a întipărit în minte și mă urmărea pe coridoarele lungi ale impunătoarelor clădiri...Pașii m-au purtat spre o librărie, am intrat deși încă din momentul în care am decis să vizitez Auschwitz-ul, mi-am zis că nu voi cumpăra niciun suvenir pentru că nu e nevoie de lucruri materiale pentru a-ți aminti de această experiență...

Am intrat în librărie și am zărit o singură carte, n-am mai văzut nimic în jur(și nu exegerez când spun acest lucru). Am zărit imaginea fetiței blonde ce purta un paltonaș roșu și un titlu "The girl in the Red Coat". Am luat cartea și m-am îndreptat spre casă pentru a o plăti...A fost prima carte pe care am cumpărat-o fără să o deschid în prealabil...Știam doar că imaginea care mă urmărea trebuia să devină palpabilă într-un fel...

Am început să citesc cartea în drum spre hotel și simțeam că nu o mai pot lăsa din mâini, cumva făcea deja parte din mine...Era scrisă de însăși fetița al cărei zâmbet  m-a marcat...Un om care a călătorit prin cel mai anevoios labirint, care s-a ascuns din dorința de a zări lumina... Un suflet care la vârsta de 6 ani și-a întrebat mama ce gust are ciocolata și ce înseamnă să fii îndragostit...

Roma: "-Mama, what does the chocolate taste like?
Mother:-The taste of chocolate is so wonderful, it's impossible to describe. Sweet and sticky, like milk and honey, like jam and cake, but much better.
Roma: -What does that mean, Mama, "in love"?
Mother:-Being in love is like chocolate...

***

Mother:-Roma, look , this is chocolate!
Roma: A tingling sensation runs down my back.Chocolate!How long have I dreamed about it!And now, at last, I'll be able to taste the real thing. Taking off the lid, I see something dark brown and hard inside. I break off a little piece and put it in my mouth. It is very hard and breaks apart when I chew it. It is sweet, but also bitter. Actually it tastes awful. This is chocolate?" 
(Roma Ligocka, The Girl in the Red Coat,Bantam Dell, New York,2002, p.45-46,51,118-119)
 *Am ales să nu traduc aceste rânduri tocmai pentru a nu le știrbi din profunzime, ințelepciune și farmec...

    O explicație pertinentă venită din partea unui copil care învăța să trăiască...Un copil care descoperă gustul ciocolatei prin cuvinte...Care își închipuie gustul, fără a-l putea simți...Începe să creadă în iubire prin cuvintele mamei ei, prin încredere deplină...În cele mai întunecate clipe, încerca să-și închipuie cum ar putea gusta ciocolata...Iar când ajunge să o guste își dă seama că nu e deloc așa cum își închipuise...

    Ideile mai sus citate, pot fi interpretate în felurite moduri...Vă întreb doar câți mai știți ce gust mai are ciocolata? Care gust e mai pronunțat: cel dulce sau cel amar?

Nu e niciodată prea târziu pentru a descoperi acel gust potrivit pe care cu toții îl căutăm...Vă doresc din suflet să-l descoperiți...

Călătoria numită viață...

"Why travel, unless you must?[...]It is not so much a question of travelling as of getting away; which of us has not some pain to dull, or some yoke to cast off?"(Sand, George, A Winter in Majorca, Impremta Politecnica, Palma de Mallorca, 1998,  p.9)

    Aceste gânduri așternute pe hârtie la 25 August, 1855 de către George Sand, m-au determinat să intru și eu timid în lumea bloggerilor.:) Ei, și acum probabil vă întrebați( în cazul în care e cine să se întrebe, căci încă nu știu dacă voi avea cititori:) ce legătură are acest citat cu blogul meu și de ce prima postare are titlul "Călătoria numită viață..."?

   Călătoriile sunt pasiunea mea numărul 1, prin călătorie înțelegând orice formă de evadare din activitățile obișnuite. Cu fiecare călătorie descopăr viața sub o altă formă, văd o altă parte a ei și mereu descopăr că știu atât de puține despre ea, dar în același timp atât de multe....

 Ne trezim călători într-un labirint pe care încercăm să-l deslușim fie pentru că suntem curioși de ceea ce vom găsi, fie pentru că ajungem să călătorim pentru că trebuie. Trebuie oare să călătorim sau ne place să călătorim în viață? Ne pornim la un drum pentru a descoperi plăcerea unor noi descoperiri sau ne dorim doar o evadare din vacarmul orașului care ne face, de multe ori, să devenim captivi în propria noastră colivie...

Câți dintre noi își rezervă două minute din fiecare dimineață pentru a se privi în oglindă și a zâmbi unei noi zile? Câți remarcăm o zi însorită și câți descoperim prospețimea unei zile ploioase? Câți dintre noi ne bucurăm de faptul că ni s-a mai oferit o zi pentru a ne continua călătoria?

     În alergarea noastră spre o anumită destinație uităm să descoperim mărunțișurile care alcătuiesc "seva" vieții din care cu toții ar trebui să ne hrănim, astfel încât să nu vrem doar să evadăm pentru a putea trăi, ci să trăim pentru a putea evada  oricând vrem noi...În miezul zilei să ne permitem un respiro de 2 minute, timp în care să remarcăm un mic amănunt ce ne face viața mai frumoasă...Nu suntem atât de încorsetați pe cât credem, suntem mai liberi decât ne închipuim...Limitele ni le stabilim noi...

Dragii mei, sezonul acesta se poartă zâmbetele sincere, îmbrățisările calde și clipele frumoase petrecute alături de cei dragi!

Acestea fiind spuse, vă doresc călătorie plăcută în viață! E singura călătorie pe care ne-o putem permite cu toții:)

P.S.:Am auzit că zâmbetul și îmbrățișarea sunt accesoriile care nu trebuie să lipsească , iar clipele frumoase petrecute alături de cei dragi întrec confortul celui mai luxos resort din lume:) Tendințele se vor păstra pe tot parcursul "călătoriei".