Nu am mai scris de mai bine de un an...Ba ca aveam alte atatea lucruri de facut, ba ca ma inchisesem in mine atat de mult incat nu vroiam sa impartasesc trairile, mi-era teama sa ma deschid de teama sa nu ma prabusesc. Apoi, ma gandeam ca oricum nimanui nu i-ar pasa de ceea ce simt eu...Azi, de dimineata m-am trezit cu gandul la acest blog si la faptul ca nu am mai scris. M-am gandit si razgandit si am ajuns la concluzia ca imi doresc sa scriu...Si ce daca scriu despre mine? Poate cel care va citi se va regasi sau isi va spune:"Hmm, deci sunt real. Si ea simte la fel, si ea are nedumeriri asemanatoare, si ea se revolta, si ea o ia de la capat, si ea se defineste prin prisma experientelor vietii ei." Scriu pentru ca simt. Nu scriu atunci cand nu pot da frau liber sentimentelor...
Mai mereu gasim lucruri, fapte care sa ne nemultumeasca, dar ce facem cand ajungem intr-un punct in care le identificam pe cele care ne nemultumesc?! Cum (re)actionam? E intrebarea care m-a "bantuit" in ultimul an. De nenumarate ori m-am intrebat daca e ceva in neregula cu mine ca ma revolt de atatea ori, ca sunt atat de nemultumita de mine prin prisma a ceea ce se intampla in jurul meu. Cautand dreptatea, ma izbesc iar si iar de aceleasi obstacole, de aceleasi persoane care ar putea schimba ceva, dar nu o fac. De ce?! De teama sau din comoditate? Parintii mei imi spuneau inca din frageda pruncie ca daca invat si imi pastrez perseverenta, rezultatele nu vor intarzia sa apara..Le-am urmat sfatul si am muncit, am depus eforturi sustinute, am sacrificat anii adolescentei, i-am sacrificat si pe cei ai studentiei si continuam sa visez in naivitatea mea ca cineva va aprecia ambitia mea, va vedea "investitiile" pe care le-am facut in mine si implicit in viitorul meu...Au fost si sunt oameni care admira ceea ce am facut si fac. Sunt insa si oameni care spun ca admira ceea ce am facut, ar putea sa valorifice ceea ce am facut, m-ar putea ajuta sa fac pasul urmator, dar nu o fac. De ce?! M-am tot intrebat si eu..Poate pentru ca pentru ei sunt doar un indicator de indeplinit, un numar in plus...Poate ca urmareau doar sa atinga un tel, sa indeplineasca un scop si atat...Cred cu tarie in faptul ca mare parte din lucruri le putem face noi singuri, fara ajutor, dar exista si cateva lucruri si vin si momente cand tu ca si om, ca si profesionist chiar, ai facut tot ceea ce ti-a stat in putinta, iar acel pas, acel jumatate de pas are nevoie de un pod care trebuie asezat de o anumita persoana. Nu e suficienta pasiunea lucrului bine facut, nu e suficienta daruirea, nu e suficient timpul daruit si viata personala neglijata...Toate acestea nu sunt suficiente pentru a-ti asigura viata profesioala dorita...Nici macar experienta profesionala nu te mai ajuta...In definitiv, care este reteta? Da stiu, omul se naste cu sansele lui. Si eu am avut multe si voi mai avea, dar in momentul de fata, nu inteleg de ce am fost chemata pe un drum si apoi dupa ce laurii au fost culesi, abandonata...Inca nu inteleg care sunt valorile acceptate si apreciate in societatea zilelor noastre; inca nu inteleg rautatile ascunse; inca nu inteleg de ce si de unde graba asta pentru a face rau; inca nu inteleg ignoranta; inca nu inteleg oamenii duplicitari; inca nu-mi inteleg calea propriei vieti si ma intreb de cate ori voi fi nevoita sa o iau de la capat...Nu inteleg curiozitatea celor din jur vizavi de ce planuri ai tu in viata, dar doar atunci cand te vad nesigur, debusolat...Nu inteleg cum unii pot sa-ti fluture sub nas reusita lor cand stiu de fapt ce artificii au facut ca sa ajunga sa fie "numarul" din fata ta...M-am saturat sa fiu un indicator, un numar... M-am saturat de laude in van, de false zambete si aprecieri. M-am saturat sa plec capul in fata celuilalt, doar ca sa nu mi-l taie...M-am saturat sa dovedesc ceea ce sunt si ceea ce stiu in fata unor oameni care habar nu au de ceea ce pretind ei sa le demonstrez...M-am saturat de "dulcegarii", de nepotisme, de sanse acordate doar celor care fac parte dintr-un anumit arbore genealogic! M-am saturat sa sper ca voi ajunge acolo unde mi-am propus. Puteti sa credeti ce vreti despre mine...Am obosit. Am obosit sa-mi fac mereu treaba la timp, sa fiu mereu perfectionista, si sa primesc in schimb doar suturi si palme din partea societatii. Sunt putini cei care te felicita din suflet atunci cand, pe propriile tale puteri, realizezi ceva; atunci cand din nimic faci ceva. Strang toate experientele placute, toate realizarile mele de pana acum...Le strang pe toate si ma "hranesc" din ele...Ele imi confirma ca nu ma plimb doar prin viata...Nu astept minuni, dar ma bucur atunci cand am parte de ele. Stiu ca nimeni nu e dator nimanui cu un lucru anume, asadar nu-mi scurtez drumul, nu sar peste etape, doar ma schimb incet, dar sigur. Omul de azi, nu mai e cel de alaltaieri pentru ca omul de azi nu mai crede in vorbe, nu mai este naiv si are alte prioritati; is cauta implinirea acolo unde ea exista cu adevarat si dureaza...Nu-si cauta prieteni, dar ii aprecieaza pe cei pe care ii are, ii aprecieaza cu atat mai mult cu cat, ei nu intra "cu bocancii" in viata ei, asa cum vor sa o faca multi altii. Omului de azi ii este sincer mila de acei oameni care nu cunosc adevarata apreciere, adevarata valoare a lucrurilor si ajung sa-si vand sufletul pentru nimicuri...Mi-e mila de oamenii care prefera "can-can-ul" si mi-e mila de cei care scormonesc in arborele tau genealogic ca sa vada daca meriti sau nu apreciere...
Nu am scris de un an pentru ca aveam prea multe gunoaie de aruncat si abia de curand mi-am dat seama ca sunt gunoaie si chiar trebuie aruncate. Le-am aruncat pe toate si acum o pot lua de la 0. Din nou, un alt inceput...Sunt sigura ca va fi mai bun si spun asta pentru ca odata ce am aruncat gunoaiele, stralucesc mai tare lucrurile frumoase din viata mea si sunt atatea...Ne trebuie doar curaj sa facem o curatenie strasnica...Nu mai sunt naiva, dar continui sa cred in minuni, una chiar mi s-a intamplat de curand...Am sa va scriu despre ea, dar mai incolo, peste ceva timp...
Dupa un an: un drum incheiat cu bine, un acronim, un alt inceput, momente fericite, oameni dragi si valorosi si un vis care are mai multe sanse de implinire decat cel de dinainte...:)
Indrazniti sa priviti inauntrul vostru si lasati lucrurile frumoase sa straluceasca, sa va lumineze. Aruncati gunoaiele si apreciati oamenii cu adevarat valorosi; luati-i asa cum sunt, fara sa va pese cine sunt, de unde vin, ce fac...doar sa fie OAMENI.
Cu drag.
