Amintiri despre bucuriile mici ale vietii

Intr-una din serile trecute, dupa o zi mai nereusita, inainte sa adorm, mi-am amintit de bucuriile mici ale copilariei si cat de diferita eram pe atunci...

Azi ma enervez daca afara ploua si e frig, daca nu-mi iese ceva asa cum vreau eu, daca pica net-ul sau daca imi doresc ceva si mai trebuie sa astept sau sa renunt la acel ceva. Ma enervez daca lumea din jurul meu e rece si nepasatoare, daca investesc munca si energie in ceva si pana la urma trebuie sa o iau de la capat pentru ca acel ceva nu se potriveste cu ceea ce inseamna azi "dreptate". Ce se cere si ce nu se mai cere azi? Ce inseamna azi dreptate si in ce masura ne este permis sa ne facem singuri dreptate? De ce nu ma pot opri sa ma bucur de azi si mereu ma gandesc la maine, uitand de azi? De ce la sfarsitul zilei nu fac lista lucrurilor bune care mi s-au intamplat, ci a celor care nu mi-au iesit? Iar sirul intrebarilor ar putea continua...

Cand eram copil, ma bucuram de fiecare dimineata, de fiecare zi. Ma bucuram pentru ca incepea o noua zi in care mergeam la casuta mea din copac, faurita de bunicul meu, in gradina din spatele casei. Ma bucuram de jucariile mele. Tin minte si acum ziua in care am primit prima mea bicicleta. Habar nu aveam sa merg pe bicicleta, dar am incercat de atatea ori pana cand am reusit. Dovezile zac si acum pe genunchii mei, sub forma unor mici cicatrici. Si am incercat zile la rand si in fiecare dimineata ma trezeam fericita ca mai am o noua zi la dispozitie pentru a incerca...Asteptam in fiecare zi sa se faca ora 19.00 pentru a urmari desenele animate la tv si mi s-a parut ceva extraordinar cand a aparut optiunea cablului tv...Sa te poti uita toata ziua, cand vrei la desene...Dar abia acum imi dau seama ca ajunsesem sa nu le mai apreciez atat pentru ca oricand vroiam, puteam sa le vizionez si nu mai era asteptarea si bucuria momentului. 

Pana si ciocolata avea alt gust atunci...Nu cred ca voi uita vreodata ziua in care am primit prima ciocolata "Poiana" si cat de mult imi placea reclama ei "gustul ciocolatei elvetiene"; de fiecare data cand mancam ciocolata, imi inchipuiam cum a venit ea din Elvetia:)) Si ce gust divin avea. Cand mi se face dor de copilarie, mai cumpar cate o ciocolata, dar nu e la fel pentru ca ai atatea optiuni si nu mai are acelasi gust...Nici mersul pe bicicleta nu mai e la fel, nici la propriu si nici la figurat. De fiecare data cand cad, mi se pare ca ma ridic mai greu pentru ca sunt tot mai multi cei care asteapta parca sa cazi pentru a putea arata spre tine.

Nici casuta mea din copac nu o mai am..., iar cand ploua ma simt mahnita si ma gandesc ca-mi lipseste casuta in care ma ascundeam si in care ma jucam "de-a mama" si "de-a profesoara":). 

Viata nu e o joaca, e o realitate in care luptam pentru fiecare secunda de fericire si in lupta aceasta, uitam de acele mici bucurii care candva ne-au fost de ajuns pentru a ne face sa zambim, pentru a umple sufletul de emotii, iar asteptarea nu a fost nicicand prea lunga...

Azi, am atatea asteptari si prea putina rabdare cu mine, cu oamenii, cu viata. Poate ar trebui sa incep sa fac acea lista a lucrurilor frumoase care se petrec intr-o zi, a lucrurilor bune pe care le fac eu sau pe care  vad ca le fac altii...Sa las lucrurile mai putin frumoase sa treaca cu ziua si de fiecare data cand mi se pare ca ceea ce am mi se cuvine sa ma gandesc ca s-ar fi putut sa nu le am, dar totusi le-am primit pentru ca cineva Acolo Sus ma iubeste si are un plan pentru mine...