Teama de eșec...

Am ales să vorbesc despre acest subiect tocmai pentru că ne aflăm în plină sesiune de examene...Ideea a pornit de la expresia fricii pe care am întâlnit-o pe chipurile atâtor studenți...Indiferent cât de mult ai învățat pentru un examen, emoțiile sunt cu atât mai mari cu cât te implici mai mult...Dacă nu înveți, te aștepți la "ghinionul" de a pica examenul. Dacă te pregătești, vrei să dai tot ce e mai bun, îți dorești rezultate care să confirme faptul că a meritat. Când așteptările sunt mari, iar rezultatele nu tocmai pe măsura așteptărilor, intervine așa-zisul EȘEC! Dar ce înseamnă de fapt aceste așteptări? Dimineți în care te trezești și abia aștepți să se facă seară și nopți în care abia aștepți să vină dimineață....Să treacă zilele, să afli rezultatele., răspunsurile așteptate. Și parcă orele trec mai încet și când ,în sfârșit, vine clipa mult așteptată, ți se confirmă temerile din acele nopți nedormite, se adeveresc acele gânduri care nu îți dădeau pace. Și te simți dezamăgit și începe "valul" de reproșuri pe care ți le faci singur. În prima fază îți spui că puteai face mai mult, că puteai să fi mai implicat...Apoi te subapreciezi și începi să dai vina pe modul tău de a gândi, de a trăi și câte altele.Încrederea în propria persoană se îndepărtează tot mai mult de tine...

Câte nopți nedormite în așteptarea unui răspuns important, câte emoții pentru un examen sau un anumit eveniment...Și toate acestea pentru a urca încă un nivel în celebra Piramidă a trebuințelor...Mulți țintim vârful și vrem să ajungem acolo cât mai curând. În viața noastră ,dată pe "repede înainte" ,uităm că în vârf nu poate ajunge oricine și oricum. E larg mediatizat conceptul bărbatului puternic și a femeii puternice. E însă greu să ajungi puternic. Trebuie să înveți să porți o mască. Să știi exact când e potrivit să o porți și când o poți îndepărta. Masca aceasta e din sticlă și se poate sparge foarte ușor, uneori la cea mai mică atingere. De-a lungul vieții se sparge. Și mai straniu e că în tinerețe, la început de drum, această mască se sparge de multe ori...E un mod al vieții de a ne testa răbdarea și înțelepciunea de a reconstrui masca, părticică cu părticică. Fiecare bucățică de sticlă e o nesiguranță de-a noastră, o durere, o suferință, un moment de răscruce. De fiecare dată când reconstruim această mască, ea ne ajută să facem un pas în față. Să conștientizăm ca nicio lacrimă nu rămâne nerăsplătită,  nesiguranța avută se transformă aproape în certitudine, iar la următoarea nesiguranță  reacția va fi diferită.

Dacă azi nu suntem mulțumiți de noi, mâine vom încerca să  schimbăm ușor ceea ce azi ne-a făcut să ne simțim nemulțumiți. Dacă nota nu e cea scontată, dacă răspunsul nu e cel dorit, iar un anumit eveniment a avut un cu totul alt curs, data viitoare nota va fi mai aproape de cea scontată, răspunsul va fi poate pozitiv, iar evenimentul va fi din nou diferit. Dar vom interpreta totul cu o atitudine mai pozitivă.

Inteligența nu se măsoară în note, viață nu e construită doar din răspunsuri ci și din întrebări la răspunsuri, iar evenimentele de aceia sunt evenimente pentru ca să creeze momente inedite.

Cel mai important examen e VIAȚA, cel mai important și frumos răspuns la viață sunt persoanele dragi care ne înconjoară, iar evenimentele etapizează viața. În aceste etape, zâmbetele se confruntă cu lacrimile, fericirea cu tristețea, reușita cu eșecul, dar noi, NOI suntem stăpânii vieții noastre. Omul puternic e cel care acceptă să treacă prin aceste etape și încearcă să nu lasă loc regretelor. Nu se minte și nu neagă atunci când are de înfruntat un eșec. Fiecare om, oricât de inteligent ar fi, are propriile temeri și nesiguranțe. Diferența e doar că unii "maschează"  mai bine, alții mai puțin. Fiecare dintre noi are emoții, și  "tremură" în felul său în fața fiecărui început de drum...E dovada faptului că suntem ființe umane și nu roboți. Sufletul e tot ce ne-a mai rămas într-o lume atât de tehnologizată. În suflet pătrund doar persoanele care contează pentru noi. Și oricât de egoist ar suna, am să o spun. Prima persoană care contează  e propria noastră persoană pentru că dacă noi nu ne învățăm să fim puternici, nu-i vom putea ajuta pe cei de lângă noi. Trebuie, DA...TREBUIE să avem încredere în noi, indiferent de note, feedback-uri pozitive sau negative, reușite sau eșecuri.Merităm să "investim" în noi. Să învățăm pentru noi, să fim fericiți în primul rând pentru noi pentru a-i putea face fericiți pe cei de lângă noi, să ne iubim pentru a fi iubiți. Dacă nu ne iubim pe noi, atunci cei dragi nouă de ce să ne iubeasă? Nu e oare o formă prin care îi discredităm?Ei iubesc persoane pe care noi uneori poate chiar le detestăm? Ei au încredere în persoane în care noi nu credem?

Acum când scriu, aștept un răspuns important...De fapt, mai multe răspunsuri importante...și sunt de la voi!

Prăpastia nu e niciodată mai mare decât podul care te ajută să treci peste ea.

Cu drag.